11.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 14 iunie, 2025

Explozie la Stâlpeni! Au schimbat buteliile în casă!

Alte Știri

Explozie la Stâlpeni! Au schimbat buteliile în casă! După bubuitura puternică a avut loc un incendiu la o casă din satul Oprești de pe raza localității Stâlpeni.

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Mioveni cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

A fost vorba despre producerea unei explozii urmată de incendiu la o locuință din localitatea Stâlpeni, în urma unor scăpări de gaze.

La sosirea forțelor de intervenție ardea generalizat casa pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

Paramedicii SMURD au monitorizat la fața locului două persoane, una de sex masculin, în vârstă de circa 45 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței, iar în cea de-a doua situație a fost vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 86 de ani, care a suferit un atac de panică.
În niciunul dintre cazuri nu a fost necesar transportul la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scăpări de gaze combustibile.

Foto Gazeta de Stâlpeni

Ultimele Știri

VIDEO. Cât timp petreci la volan! Se circulă în regim de autostradă pe aproximativ între Curtea de Argeș și București

VIDEO. Cât timp petreci la volan! Se circulă în regim de autostradă pe aproximativ între Curtea de Argeș și...

Alte știri din aceeași categorie