15.2 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

FELICITĂRI, Liviu Iana! Sus la Munte la Muscel a ajuns cel mai tare festival din sudul României

Alte Știri

FELICITĂRI, Liviu Iana! Sus la Munte la Muscel a ajuns cel mai tare festival din sudul României. În sfârșit are și Câmpulungul un festival al lui care se organizează în aer liber. În cele două zile au participat peste 3000 de oameni.

Pe lângă asta festivalul a avut pe scenă cea mai renumită prezentatoare din țară, cel mai profesionist juriu, dar și concurenți în concurs unul și unul. Au fost lăudați până și de Furdui Iancu și selectați de Grigore Leșe, un profesionist în ale folclorului autentic.

Premiul al treilea din cadrul concursului festivalului a ajuns la Gorj la Elena Mihaela de 17 ani, înmânat de Liviu Iana.

Premiul al doilea a fost înmânat de Ramona Săseanu, producător general al televiziunii române unei argeșence de 17 ani, Alexandra Ilinca Din care a fost una dintre preferatele publicului.

Premiul I a fost anunțat de Grigore Leșe, membru al juriului. Trofeul a ajuns la Ștefan Alexandru Negru de 21 ani din Bacău. Grigore Leșe a declarat că melodia acestuia este o capodoperă.

Premiile Marioara Murărescu și Gavriil Prunoiu au ajuns în Gorj și Timiș. Reamintim faptul că acest festival a fost organizat cu 6 oameni, angajații Casei de Cultură Mușatescu din Câmpulung.

Ultimele Știri

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Ingredientul secret care face ca drobul să nu se mai sfărâme și să fie gustos!

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Ingredientul secret care face ca drobul să nu se mai sfărâme și să fie gustos! Unul...

Alte știri din aceeași categorie