13 C
Campulung Muscel
joi, 10 octombrie, 2024

Gabriel ENE şi noua grafică pentru etapa de final

Alte Știri

Tradiția începută în 2016 va continua şi în acest an la Trofeul Opel, etapă care va încheia şi în acest an sezonul competițional 2017 al Campionatului Național de Viteza în Coastă. Aşa cum ne-a obişnuit pilotul Shark Racing, Gabriel ENE, va prezenta o nouă grafica a maşinii de concurs Honda Civic EP3.

Dupa ce a devenit proaspăt campion național al grupei F2, Gabriel ENE se va alinia la startul Trofeului Opel cu maşina campioană la categoria rezervată automobilelor cu două roți motrice purtand o grafică specială pentru această etapă.

“Mă bucur că avem şansa să alergăm de două ori în acelaşi an pe traseul de pe Drumul Poienii. Aşa cum am mai spus este unul dintre cele mai frumoase trasee din țara noastră şi in acelasi timp este şi foarte accesibil pentru spectatori. La fel ca şi anul precedent voi prezenta o grafică nouă, unică pentru aceasta etapă, prin care vom sărbători, alături de fani, titlul obținut în acest sezon. Este felul meu de a mulțumi fanilor care au fost alături de noi în acest sezon”, declara Gabriel ENE, campion național al grupei F2.

Trofeul Opel se desfaşoară în perioada 14-15 octombrie şi are o lungime de 5 kilometri, precum şi o diferență de nivel între start şi finish de 235 metri. Parcul de service va fi amplasat ca de fiecare dată in Livada Poştei din Brasov. Sâmbată sunt programate trei manşe de recunoaşteri cu începere de la ora 08.45 şi două manşe de antrenamente cronometrate cu începere de la ora 14.15. Ziua de duminică, 15 octombrie, va debuta cu cele două manşe de recunoaşteri, urmate de cele două urcări de concurs cu începere de la orele 13:15, respectiv 16:00.

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies.

 

 

 

 

Ultimele Știri

Supermarketul celebru care îți trimite curierul la ușă, pentru a preda ambalajele reciclabile. Plata pe loc, fără a mai sta la coadă

Supermarketul celebru care îți trimite curierul la ușă, pentru a preda ambalajele reciclabile. Plata pe loc, fără a mai...

Alte știri din aceeași categorie