17.4 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

Iată care este noul regulament al poliţiştilor locali din Câmpulung

Alte Știri

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale a Municipiului Câmpulung aprobat prin H.C.L cu nr.59 din 28.04.2011, a fost modificat. Iată ce articole din regulament au fost aprobate de consilierii locali şi care sunt noile atribuţii ale poliţiştilor locali.

Articolul 7 – Poliţia Locală se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii: ordinea şi liniştea publică, paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice; monitorizare video şi dispecerat; disciplina în construcţii şi afişajul stradal; protecţia mediului; activitatea comercială; evidenţa persoanelor; alte domenii stabilite prin lege.

Articolul 8 – Structura organizatorică a Poliţiei Locale Câmpulung este următoarea: şef serviciu, compartimentul ordine, linişte publică şi paza bunurilor, compartimentul circulaţie pe drumurile publice, compartimentul disciplina în construcţii şi afişaj stradal, compartimentul monitorizare video şi dispecerat, compartimentul protecţia mediului, compartimentul activitate comercială, compartiment evidenţa persoanelor.

Articolul 27 – Poliţiştii Locali din compartimentele ordine, linişte publică şi paza bunurilor, circulaţie pe drumurile publice, monitorizare video şi dispecerat, activitate comercială, precum şi cel de protecţia mediului vor constata contravenţiile şi se vor aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de H.C.L cu nr.51/30.04.2002. privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţilor edilitar –gospodăreşti, păstrarea ordinii şi liniştii publice, comerţ, transport, conservarea şi protecţia mediului în municipiul Câmpulung.

Articolul 32 – Poliţiştii Locali din cadrul compartimentului de monitorizare video şi dispecerat vor îndeplini următoarele atribuţii: supraveghează permanent zonele monitorizate pentru cunoaşterea în orice moment şi în timp real a situaţiei operative din zona de responsabilitate, monitorizează principalele puncte sau zone vulnerabile de risc, asigurate cu camere video, asigură transferul de informaţii către echipajele mobile şi pedestre ale Poliţiei Locale, aflate în teren, în vederea luării măsurilor utile şi urgente de aplanare sau stopare a situaţiilor deosebite apărute în zona de supraveghere, informează în timp real şeful Poliţiei Locale asupra condiţiilor concrete, specifice ale locului de desfăşurare a unor evenimente ce pot pune în pericol ordinea şi siguranţa publică, viaţa şi integritatea fizică sau a bunurilor acestora, obţine, centralizează şi stochează informaţii şi date care să permită identificarea persoanelor care au săvârşit fapte penale sau contravenţionale, asigură cooperarea cu celelalte structuri sau instituţii cu atribuţii pe linia ordinii şi siguranţei publice, transmiţând informaţiile înregistrate la solicitarea acestora, cu respectarea prevederilor legii 677 din 2001, pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora, cu modificările şi completările ulterioare şi a deciziei A.N.S.P.D.C.P cu numărul 52 din 2012, privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video, informează primarul municipiului Câmpulung despre evenimentele apărute în zona de monitorizare video, personalului care desfăşoară activitatea în Centrul de Supraveghere Video îi este interzis să poziţioneze camerele de luat vederi în direcţia proprietăţilor private, să părăsească Centrul de Supraveghere fără asigurarea unui înlocuitor al monitorizării video, să dezvăluie prin orice mijloace informaţiile la care au acces, să folosească în incinta Centrului de Supraveghere Video, laptopuri, aparate foto, stick-uri, aparate de filmat şi orice mijloace video de înregistrare a informaţiilor, să folosească camerele de filmat şi foto ale telefoanelor mobile, este interzis accesul persoanelor neautorizate în centrul de Supraveghere Video, îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege, aplică sancţiuni conform legii nr.61 din 1991 HCL cu numărul 51 din 2002, răspunde disciplinar sau penal, după caz, pentru încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare şi nerespectarea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a respecta normele securităţii şi sănătăţii muncii, conform legii nr.319 din 2006, H.G cu nr.425 din 2006 şi normativele în vigoare, salariatul este direct răspunzător în cazul producerii unor accidente, ca urmare a unor sancţiuni voluntare, respectă normele P.S.I conform legii nr.307din 2006, respectă normele şi îndatoririle prevăzute la legea nr.188 din 1999, privind Statutul Funcţionarilor Publici, respectă prevederile Codului de Conduită a Funcţionarilor Publici, conform legii nr.7 din 2004.

 

 

 

Ultimele Știri

TRADIȚII DE FLORII. Unde trebuie să pui ramurile de salcie

Sărbătoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștile. Ea rememorează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim. Unde a fost...

Alte știri din aceeași categorie