27.1 C
Campulung Muscel
vineri, 25 iulie, 2025

IMAGINEA ZILEI vine de la Stâlpeni!

Alte Știri

IMAGINEA ZILEI vine de la Stâlpeni!

Nuuu, nu este accident, aşa a vrut să parcheze, omul, are spaţiul mic în curte, iar pentru a rămâne loc şi de o găină, un căţel, a parcat perpendicular, sau aproape.

Evenimentul s-a înregistrat la Stâlpeni, mai precis în zona Opreşti, iar acesta nu a fost anunţat la 112, probabil din motivele pe care mai sus le enumeram.

Cert este că, acest pilot cascador, nu a păţit nimic, iar acum s-a ales doar cu pagube materiale. Va trebui să scoată bănuţi din buzunar să plătească extragerea maşinii din grădina consăteanului unde a înfipt-o dar şi pentru reparaţii.

Conform oamenilor legii, evenimentul s-a produs pe baza neadaptării vitezei, iar conducătorul auto, un tânăr de 19 ani din Stâlpeni, care se mai afla şi sub influenţa alcoolului, avea o îmbibaţie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul asupra maşinii, a trecut prin şanţ şi a zburat într-o grădină. Nu a anunţat evenimentul, însă, oamenii legii, l-au găsit şi i-au aplicat o sancţiune de 1.305 lei, tânărul a rămas şi pieton pentru 90 de zile, şi a mai luat o sancţiune pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Ultimele Știri

Vacanță fatidică în Franța. S-a întors din concediu….în sicriu. Oamenii care vor să-și ia rămas bun, sunt chemați la Casa de Adunare din Câmpulung...

Vacanță fatidică în Franța. S-a întors din concediu....în sicriu. Oamenii care vor să-și ia rămas bun, sunt chemați la...

Alte știri din aceeași categorie