19.6 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

Imaginile zilei. Turiști încălțați pe munte la fel cum merg în parc. Și-au rupt picioarele

Alte Știri

Imaginile zilei. Turiști încălțați pe munte la fel cum merg în parc. Și-au rupt picioarele. Salvamontiștii din Argeș au intervenit vineri seara pentru acordarea primului ajutor unei tinere care și-a luxat glezna în Valea lui Stan.

Conform salvamontiștilor, apelul semnala o persoană cu luxație de gleznă în Valea lui Stan, aflată în imposibilitate de deplasare.

Salvatorii povestesc că s-au îndreptat spre locul accidentului cu toate „sculele” necesare extragerii, dar până la urmă, încetul cu încetul și ajutată, tânăra a fost dusă la drumul forestier și apoi transportată la mașina personală.

Salvatorii montani atrag din nou atenția asupra echipamentelor folosite de cei care ajuns în zonele montane.

„Cu toată voia bună care a însoțit toată acțiunea, e de datoria noastră să facem un pic de <shaming>, așa cum vom fi iarăși acuzați de exegeți: pentru Valea lui Stan sunt necesari bocanci roz, nu adidași roz, că ăștia rup piciorușele… Nu subestimați terenul, pentru că este unul foarte periculos!”, au scris reprezentanții Salvamont pe Facebook.

Salvamontiștii din Argeș nu sunt singurii care au lansat un astfel de apel. În aprilie, colegii lor din Prahova au ajutat două femei care purtau pantofi de vară pe trasee montane.

Astăzi salvamontiștii au luat-o de la capăt. Au participat la o acțiune în sprijinul Salvamont Sibiu sub Șaua Doamnei. O tânără de 19 ani dintr-un grup de 5 persoane, 3 femei și 2 bărbați s-a ales cu fractură de tibie și peroneu și a fost coborâtă de salvamontiști din munți.

 

Ultimele Știri

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Prăjitură din doar 4 ingrediente – Rețetă de post

REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Prăjitură din doar 4 ingrediente – Rețetă de post. Cele mai delicioase napolitane cu caramel și...

Alte știri din aceeași categorie