Impact violent pe Bulevard! Trei oameni au ajuns la spital, iar polițiștii au făcut o descoperire șocantă.
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe Bulevardul Dacia din Mioveni, iar în urma impactului trei persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
CITEȘTE ȘI. Trei șoferi au ajuns în atenția Poliției după controale în Argeș! Unul dintre ei a refuzat prelevarea de mostre biologice
La locul accidentului au intervenit pompierii, alături de echipaje medicale. În primele momente ale intervenției, una dintre victime a fost găsită inconștientă, însă ulterior, în urma evaluării medicale, cele trei persoane au fost declarate conștiente și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
CITEȘTE ȘI. RADARELE au făcut prăpăd în Argeș! 49 de șoferi prinși pentru viteză, două permise suspendate
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs după ce un bărbat de 45 de ani, din Mioveni, aflat la volanul unuia dintre autoturisme, ar fi intrat în coliziune cu o altă mașină condusă de un bărbat de 34 de ani, din Buzoești.
CITEȘTE ȘI. 19 apeluri la 112 într-o singură săptămână! Urșii au ajuns în zonele locuite din Argeș, iar două gospodării au rămas cu pagube
Din verificările preliminare, accidentul ar fi avut loc pe fondul nepăstrării distanței regulamentare, dar și al consumului de alcool.
Polițiștii l-au testat pe șoferul de 45 de ani cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, urmând ca analizele să stabilească valoarea alcoolemiei în sânge.
În urma accidentului au fost rănite două persoane aflate în celălalt autoturism: șoferul de 34 de ani și o femeie de 41 de ani, pasageră în mașină.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.




