6.9 C
Campulung Muscel
miercuri, 28 februarie, 2024

Inaugurarea spitalului plus evaluarea pagubelor în urma inundaţiilor la Rucăr

Alte Știri

Joi, 23 iulie, președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, împreună cu vicepreședintele CJ Argeș Constantin Polexe, consilieri județeni, prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu, primarul comunei Rucăr, Ionel Dulamă, și alți reprezentanți ai administrației județene au participat la inaugurarea Unității de Asistență Socio-Medicală Rucăr.  Închis în anul 2011, fostul Spital Rucăr a trecut în administrarea Consiliului Județean Argeș, care în ultimul an a demarat un amplu un proces de transformare a unității medicale într-un modern centru social, destinat în special persoanelor vârstnice. Valoarea totală a investiției finanțată de Consiliul Județean a fost de 816.932 lei, în prezent, U.A.M.S. Rucăr având o capacitate de 40 de paturi și 35 de angajați. O altă investiție aflată în pragul inaugurării este noua Grădiniță din Rucăr, cu clase atât pentru preșcolari cât și pentru grupa pregătitoare. Investiția a fost începută încă din anul 2007, iar ultima tranșă de bani, necesari finalizării construcției a fost aprobată la începutul acestei săptămâni, prin Ordonanța 28. Punctul final al vizitei din comuna Rucăr l-a reprezentat evaluarea efectelor inundațiilor care au avut loc în localitate la începutul acestei săptămâni. Președintele Consiliului Județean Argeș, împreună cu prefectul județului și cu primarul comunei Rucăr au trecut în revistă pagubele pricinuite de torenții formați în urma precipitațiilor abundente, care au afectat mai multe gospodării, însă cel mai grav a fost afectată o porțiune a digului de protecție al pârâului Râușor, unde a fost erodată șoseaua și există pericolul  avarierii conductei de alimentare cu gaze.

 

Ultimele Știri

POIENARII DE MUSCEL. S-a organizat un Târg de Mărțișor

POIENARII DE MUSCEL. S-a organizat un Târg de Mărțișor. Acesta este considerat simbolul primăverii, al revenirii la viață a...

Alte știri din aceeași categorie