2.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Încă un medic tânăr la Spitalul Mioveni!

Alte Știri

Vă invităm să-l cunoașteți pe unul dintre tinerii chirurgi care a ales să profeseze într-un spital orășenesc din provincie, fiind atras de condițiile și aparatura medicală performantă, deși a terminat facultatea de medicină din capitală și a fost medic rezident la – IUBCV C.C. Iliescu București.

Dr. Ilie Marius Cătălin este medic specialist în Chirurgie Vasculară și face parte din echipa medicală a compartimentului de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni.

Absolvent al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, a participat la numeroase conferințe și congrese naționale și internaționale, a efectuat stagiul de pregătire în Competențe în tehnici chirurgicale avansate, în cadrul proiectului pentru dezvoltarea medicinii de transplant și Basic Life Support.

Timp de 3 ani a fost voluntar la Asociația de Ambulanță București pe autospeciala tip B și a participat la peste 600 de misiuni.

Până în prezent, la Spitalul Orășenesc Mioveni, împreună cu medici renumiți, Dr. Rareș Nechifor, medic primar Radiologie Intervențională și Dr. Horia Trăilă, medic specialist Radiologie și Imagistică Medicală, a efectuat detrombozări arteriale, angioplastii deschise și percutanate, cura chirurgicală a varicelor hidrostatice și optimizări de fistule arterio-venoase pentru dializă.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie