14.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Într-o perioadă tot mai digitalizată, elevii câmpulungeni au dorit să sublinieze importanța scrisului de mână. VIDEO

Alte Știri

Într-o perioadă tot mai digitalizată, elevii câmpulungeni au dorit să sublinieze importanța scrisului de mână. ,,500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hans Benkner”- activitate susținută de elevii Liceului Teoretic ,, Dan Barbilian” în cadrul proiectului ,,2021 Câmpulung, Capitala scrisului românesc”.

,,Elevii liceului nostru au ales un alt mod de a transmite emoțiile, printr-o altfel de comunicare. Un mod în care se pot păstra amintirile. Scrisul de mână este cu totul și cu totul altceva decât cel la calculator. Activitățile cu elevii liceului nostru nu se vor opri aici, pe baza scrisului românesc pornind bineînțeles de la scrisoarea lui Neacșu”, a declarat directorul Liceului Teoretic ,, Dan Barbilian”, Liliana Moise.

De asemenea fostul director al liceului, actualul viceprimar Nicolae Zaharia a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestor elevi implicați în proiect.

,,Le-am urmărit activitățile dintr-o altă postură, a fost interesantă având în vedere această dezbatere asupra scrisului, asupra impactului psihologic al scrisului. Este bine că activitatea care se desfășoară la nivelul Câmpulungului și-a atins obiectivele și reușim prin școli, prin copii să tragem un semnal de alarmă, cu privire la importanța scrisului. Trebuie să tragem un semnal de alarmă, că scrisul de mână poate deveni și o adevărată terapie pentru că ne poate liniști, ajuta să ne așezăm gândurile, iar atunci când scriem ceva pentru noi este momentul cel mai mare de sinceritate”, a declarat viceprimarul Nicolae Zaharia.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie