7.9 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

“Istoria altfel” la Muzeul Județean Argeș

Alte Știri

Muzeul Judeţean Argeş lansează începând cu data de 2 martie a.c., proiectul educaţional “Istoria altfel”. “Anul acesta, întrucât vizăm să atragem un număr mai mare de participanţi şi să ne adresăm şi unor grupe de vârstă mai mari, respectiv adolescenţi, pe lângă activităţile-atelier am inclus şi dezbateri pe teme arheologice şi de istorie”, precizează organizatorii.

„Istoria altfel” cuprinde ateliere în cadrul cărora elevii vor confecţiona vase, vor ţese şi vor practica o serie de meşteşuguri din trecut. De asemenea, vor putea restaura vase ceramice şi vor afla o serie de date noi despre personajele istorice. Dezbaterile se adresează elevilor de liceu şi ele pun în discuţie, atât teme de arheologie-istorie, cât şi de actualitate.

 „Istoria altfel” cuprinde:

 1. Workshop-uri: Atelier: olărit, ţesut şi alte ocupaţii din Preistorie; Să desluşim tainele arheologiei!; Să învăţăm să restaurăm!; Povestea monedei; Modele vestimentare ale evului mediu românesc;

2. Dezbateri: Religia în Antichitate. Percepţia sa în viziunea omului modern; Imaginea eroilor antici ‒ mijloc de propagandă în epocile modernă şi contemporană; Siturile arheologice ‒ o piedică în calea proiectelor de infrastructură?; Noul concept strategic NATO (Lisabona 2010); Democraţie versus Totalitarism; Religia şi societatea.

Acţiunile proiectului se adresează în principal şcolilor şi se vor desfăşura în fiecare vineri a săptămânii, cu începere de la 2 martie a.c. pe durata anului şcolar şi în fiecare zi din „Săptămâna altfel” (6-10 aprilie).

Înscrierile se pot face la: prin mail: ion_dumitrescu09@yahoo.com sau la telefon: 0761505462, persoană de contact Ion Dumitrescu. Preţul biletului de participare este de 3 lei/elev.

Ultimele Știri

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă. Se dau bani în plus de Paște. Cine sunt...

Alte știri din aceeași categorie