19.6 C
Campulung Muscel
vineri, 3 mai, 2024

La Mioveni s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență

Alte Știri

Joi, la primăria Mioveni s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgentă în urma îmbolnăvirii copiilor cu vârsta între + şi 2 ani din Pitești, Câmpulung, Topoloveni, Ștefănești, Țițești, Negrași, Poiana Lacului, Mărăcineni, internați la Spitalul “Marie Curie” București, pentru care s-a stabilit ca diagnostic sindromul hemofilic uremic.

Şedința a fost convocată de primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, în calitate de președinte al CSLU. La şedinţă au participat reprezentanți ai Spitalului orășenesc Sf. Spiridon Mioveni, directorii și asistenții medicali de la grădinițele, școlile și liceele de pe raza orașului. Primarul Georgescu a prezentat celor prezenți situația existentă și prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș nr. 10 din 10.02.2016, conform căreia medicii de familie din mediul urban și rural au obligația de a depista de urgență cazurile care prezintă simptomele caracteristice afecțiunii menționate (scaune apoase frecvente, vărsături, febră, deshidratare, cefalee) și de a acorda cu promptitudine asistența medicală la domiciliu pentru pacienții copii, cu precădere cu vârste cuprinse între 0-2 ani. Pentru a preveni apariţia bolii diareice acute, care uneori îmbracă forme grave, cu deshidratare masivă, trebuie să se respecte normele de igienă generală şi alimentară, de igiena individuală şi mai ales de igiena a colectivităţilor. În situaţia apariţiei semnelor de boală se recomandă prezentarea la medic pentru consultaţii şi tratament adecvat. Prevenirea este singurul mijloc de protecţie împotriva infecţiilor şi a bolii diareice acute.

Ultimele Știri

Top 10 Spa-uri din România. Sunt cele mai șmechere și merită vizitate! Sunt de talie europeană!

Top 10 Spa-uri din România. Sunt cele mai șmechere și merită vizitate! Sunt de talie europeană! România are o...

Alte știri din aceeași categorie