11.9 C
Campulung Muscel
luni, 26 februarie, 2024

Legea moștenirii, la împărțirea averii care dă numai bătăi de cap. Cine are de câștigat?

Alte Știri

Legea moștenirii, la împărțirea averii care dă numai bătăi de cap. Cine are de câștigat? Moștenirea este de două feluri, legală și testamentară, iar legea îl protejează pe soțul supraviețuitor, la împărțirea averii, conform Articolului 963 din Codul Civil.

Acesta prevede că moștenirea legală se cuvine, în ordine, soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, printre care se numără descendenţii, ascendenţii şi colateralii acestuia, după caz. Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, scrie Fanatik.

Legea moștenirii, la împărțirea averii care dă numai bătăi de cap. Cine are de câștigat?

Colateralii au dreptul numai până la gradul al patrulea, inclusiv, iar în situația în care nu există niciun moștenitor legal sau testamentar, atunci patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau municipiului, după caz.

În ceea ce privește moștenirea testamentară, legea precizează că a fost decisă deja persoana care va primi averea, banii și bunurile strânse, de-a lungul vieții sale, de către persoana decedată. Lucrurile sunt foarte simple, în acest caz.

Rudele care au dreptul la averea defunctului

Conform Codului Civil, colateralii, adică rudele care au dreptul la averea defunctului, sunt în următoarea ordine:

  1. În primul rând, prioritate au cei din clasa întâi, adică descendenţii (copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit).
  2. Din clasa a doua fac parte ascendenţii privilegiaţi (tatăl și mama defunctului) şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul).
  3. În clasa a treia sunt incluși ascendenţii ordinari. În această situație este vorba de rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului. De această dată există și o excepţie, părinţii persoanei care a decedat.
  4. Mai mult decât atât, legea din România mai arată că în clasa a patra se numără colateralii ordinari. Ei sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi.

Potrivit site-ului lege5.ro, dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a primi averea.

În cadrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul îndepărtează de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel.

Moştenirea se împarte în mod egal între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, dacă legea nu prevede altceva.

Care este cota soțului supraviețuitor, în cazul unei moșteniri

Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe cel decedat, numai dacă la data deschiderii moştenirii nu există o hotărâre de divorţ definitivă. Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs, cu oricare dintre clasele de moştenitori legali.

În cazul unei moșteniri, cota soțului supraviețuitor este următoarea:

  • un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
  • o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
  • o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
  • trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

Dacă cei doi soți nu au avut copii, iar părinții defunctului nu se mai află în viață, atunci soțul supraviețuitor poate moșteni totul, dacă defunctul a lăsat acest aspect prin intermediul unui testament.

Ultimele Știri

VIDEO. Primărița Elena Lasconi în lacrimi, până a rămas fără machiaj. E rău să fii femeie

VIDEO. Primărița Elena Lasconi în lacrimi, până a rămas fără machiaj. E rău să fii femeie. Imagini şi momente...

Alte știri din aceeași categorie