7.9 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

LEREȘTI: Peste 60 de persoane au avut încredere să se imunizeze la Centrul de Vaccinare

Alte Știri

LEREȘTI: Peste 60 de persoane au avut încredere să se imunizeze la Centrul de Vaccinare. Reamintim faptul că, sâmbătă, 12 iunie, în cadrul Târgului Săptămânal de la Voinești, odată cu deschiderea pieței volante în incinta târgului funcționează și un centru mobil de vaccinare, realizat în colaborare cu DSP Argeș! Centrul de vaccinare din incinta târgului este la dispoziția tuturor celor care doresc să se imunizeze, iar vaccinurile folosite vor fi cele produse de Pfizer și Johnson and Johnson!

Astăzi, în cadrul campaniei de vaccinare cu ocazia deschiderii pieței volante din satul Voinești, comuna Lerești în intervalul 09.00 – 13.00 au fost vaccinate 60 de persoane.

,,În numele acestora adresez mulțumirile noastre, Instituției Prefectului Arges, D.S.P. Argeș și ISU Argeș. Campania de vaccinare va continua și în săptămânile următoare. Aceleași mulțumiri le am și pentru vicepreședintele C.J. ARGEȘ, Adrian Bughiu, pentru implicarea și susținerea acordată în derularea acestui proiect”, a declarat primarul Marian Toader.

Ultimele Știri

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă. Se dau bani în plus de Paște. Cine sunt...

Alte știri din aceeași categorie