Majorat în anul 2025. Florentin e în Top. A avut parte de cea mai minunată petrecere de ziua lui de naștere, când viața are 18 în față!
Atunci când o femeie aduce pe lume un prunc, o fetiță sau un băiețel, fericirea se poate citi pe fața tatălui, dar și a celei care i-a dat viață.
Zi de zi după, părinții îl privesc cum crește, cum învață să fie sprijin pentru familie, atunci când, pe tâmplele părinților se așterne omătul.
CITEȘTE ȘI. Nicăieri în lumea mare nu găsești ceva mai frumos, boem și delicat cum e Marama din Muscel, din România de la Argeș
Dar, nu trebuie uitată clipa când adolescentul atinge momentul majoratului. O zi, un moment, o zi care se scurge, dar care lasă în urma ei fericire, și nu în ultimul rând amintiri. Fiecare dintre noi, are o amintire cel puțin, din acel moment, ziua în care a zis, ”Sunt mare”, dar ziua de la care adolescentul pornește în viață, în viața de adult.
Un adolescent ajuns la momentul majoratului este unul dintre elevii Colegiului Național ”Dinicu Golescu” din Câmpulung, Florentin Mihai Jianu.
Acesta și-a sărbătorit ziua majoratului la finele acestei săptămâni, alături de prietenii de la liceu și cei din copilărie, dar nu în ultimul rând de familie.
CITEȘTE ȘI. Confort și stil: Cum să combini confortul cu eleganța în încălțămintea bărbătească
Acum, în 2025, tinerii nu mai petrec ca pe vremuri, la cofetărie, se strâng la o cabană și se distrează. Nu mai sunt chefurile de altădată, sunt petreceri decente, unde toți discută, fac proiecte pentru viitor și își promit că se vor reîntâlni și peste 10 ani.
Așa a fost și la Florentin, care i-a avut alături și pe părinții săi și pe Cristian, fratele mai mic.
Familia i-a dăruit toată dragostea, iar cadourile au fost pentru sufletul lui de adolescent, daruri pe care Florentin le va avea și peste 20 de ani și le va prețui.
CITEȘTE ȘI. Rochii de banchet 2025: Tendințe și modele must-have de la JojoFashion
”Am venit la Florentin să petrecem la majoratul lui. Și eu am împlinit 18 ani. Am luat și permisul. Aștept mașina. Mă bucur pentru el, și îi urez să fie fericit în viață”, spune un coleg de liceu.
Acum, Florentin este major, iar următorul pas este acela de a lua permisul de conducere și de a primi cu zâmbetul pe buze tot ce îi oferă viața.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.