6.8 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Medicul Cătălin Cârstoiu, finul lui Băsescu desfiinţează ,,plicurile”

Alte Știri

Fiul fostului subprefect de Argeş, finul preşedintelui Traian Băsescu, medicul ortoped Cătălin Cârstoiu este singurul manager de spital care într-un interviu acordat Ziarului Ring este de părere că o remunerarea corectă a cadrelor medicale ar desfiinţa… plicurile.

 

Au absolvit o facultate lungă şi grea – şase ani – şi “învăţatul” nu se termină toată viaţa. Carierele medicilor sunt bazate pe un lung şir de examene şi cursuri de perfecţionare, însă salariile pe care le primesc de la stat sunt departe de a le asigura o viaţă decentă.

La ei căutăm tămăduirea când ne îmbolnăvim şi nu de puţine ori îi privim ca pe nişte supraoameni care pot schimba destine şi ale căror acţiuni le percepem, deseori, ca aproape asimilabile unor minuni. Însă nu ne-am întrebat aproape niciodată dacă ei sunt mulţumiţi de modul în care munca lor este remunerată sau dacă îşi pot permite să meargă la congrese şi să fie la curent cu literatura de specialitate. Referitor la salarizarea personalului medical, profesorul Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar, a avut un singur comentariu: “Este un lucru ştiut că salariile în Sănătate nu sunt mari. Din contră. Dar să nu fim ipocriţi şi să ignorăm existenţa aşa-ziselor plăţi informale. Categoric, normalitatea ar consta într-o remunerare corectă, decentă a personalului medical, ceea ce cred că ar duce la dispariţia plăţilor informale“.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie