Mesaj care ARDE al primarului de la Bughea de Jos, Bogdan Oancea către toți locuitorii din comună.
Ați avut încredere în mine, și pentru asta vă mulțumesc!
Vreau să vă întorc acest bine pe care mi l-ați făcut, dar nu voi putea să o fac niciodată singur!
Am nevoie de o echipă care să îmi susțină proiectele pentru Bughea de Jos.
După cum ați observat, în aceste zile, toată comuna noastră este un șantier.
Drumul județean 732 C se reabilitează până în Hulubești, albia râurilor Bughea și Bratia se reabilitează prin întărire maluri și montarea de gabioane, pe străzile Ghe. Dinică, Brezoiu, Malu Bisericii, Trandafirilor, Musa, Valea Calului, Bisericii se lucrează cu patru echipe la canalizare, iar pe strada Valea Mare se introduce țeavă pentru aducțiunea de apă și canalizare.
Țeava de aducțiune apă între bazinul de stocare din Mlăci și sistemul de pompare din Măcelaru se introduce acum.
Am început realizarea Proiectului Tehnic pentru asfaltarea străzilor Bisericii, Musa, Malu Bisericii și reabilitarea străzii Ghe. Dinică, cu covor asfaltic.
Reactualizăm Proiectele Tehnice pentru asfaltarea străzilor Brezoiu și Stadionului.
Parcul de joacă de la Școala Gimnazială va fi reabilitat complet în primăvară.
În luna decembrie 2024 va începe execuția podului rutier peste pârâul Brezoiu.
Singura echipă care mă poate ajuta să finalizez aceste investiții și proiecte, extrem de importante pentru comunitatea noastră, este echipa de parlamentari ai PSD Argeș.
Vă rog ca duminică, 1 decembrie, încrederea pe care mi-ați acordat-o mie să o oferiți și echipei de parlamentari care mă sprijină!
Ajutați-mă să dezvoltăm împreună Bughea de Jos!
Am nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul dumneavoastră!
Am încredere în dumneavoastră și în Dumnezeu că, de Ziua Națională a României, vom vota pentru argeșenii noștri, alături de care am muncit pentru Bughea de Jos și care ne-au fost mereu aproape!
ÎMPREUNĂ, UNIȚI votăm poziția 2 pe buletinul de vot!
Din tot sufletul,
Primarul dumneavoastră,
Oancea Bogdan