15.2 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

Meşterii populari şi producătorii agricoli sunt aşteptaţi să se înscrie la Sărbătoarea Recoltei!

Alte Știri

Producătorii agricoli şi meşterii populari sunt aşteptaţi, toamna aceasta, la Mioveni! În perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în centrul civic al oraşului, vor avea loc ,,Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeşelului” şi Târgul Meşterilor Populari – Sărbătoarea Recoltei. Cele două evenimente sunt organizate de către Consiliul Local, Primăria şi Centrul Cultural, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș și Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni.
La manifestare sunt invitaţi să participe producători agricoli şi meşteri populari din judeţ pentru a comercializa: fructe, legume, lactate, produse din carne, băuturi tradiţionale precum şi obiecte din creaţia proprie.
Condiţii de participare pentru meşterii populari:
– Meșterii populari vor primi gratuit cazare și o masă pe zi;
– Pe parcursul celor trei zile, au obligaţia să prezinte demonstraţii de tehnică populară în faţa publicului dar și produse finite pentru vânzare;
– Meşterii populari au OBLIGAŢIA să îşi asigure cele necesare pentru desfacerea produselor: mese, scaune, corturi.
Condiţii de participare pentru producători:
– Producătorii au OBLIGAŢIA să îşi asigure cele necesare pentru desfacerea produselor (mese, scaune, corturi);
– Producătorii de alimente perisabile (carne, produse din carne și produse lactate, ș.a.) sunt obligați să dețină vitrine frigorifice, documente de însoțire, de calitate și garanție a mărfii.
– Producătorii nu vor plăti taxă de participare, ci numai serviciile legate de salubritate și racordarea la rețeaua de curent.
– Să fie producători primari (ei să fie cei care procesează produsele expuse spre vânzare) în gospodăria proprie;
– Să posede certificatul de producător și certificatul de înregistrare la Direcția sanitară, sau alte acte: atestat de produs tradițional, certificat de produs ecologic, etc.;
– Să dețină documentele necesare.
Alte menţiuni organizatorice
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a repartiza locaţiile de comercializare a produselor și de a selecta participanţii.
Participanţii sunt aşteptaţi, vineri, 30 septembrie a.c., începând cu ora 08.00, pentru repartizarea locurilor de comercializare a produselor.
Toți participanții vor respecta legislația în vigoare cu privire la comercializare și securitatea muncii, și vor avea în vedere respectarea condițiilor sanitar veterinare.
Sunt acceptaţi NUMAI comercianţii de produse tradiţionale. Nu se vor admite excepţii!
Cei care doresc să participle, sunt rugaţi să completeze fişa de înscriere şi să o trimită la tel/fax 0348.445.856, până la data de 19 septembrie a.c., însoţită de copia certificatului de producător/atestatul de meşter popular.
 

]]>

Ultimele Știri

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor!

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor! Aceștia trebuie...

Alte știri din aceeași categorie