Mii de argeșeni nu știu unde le sunt banii din Pilonul II! Verificarea se face instant.
Tot mai mulți români contribuie lunar la sistemul de pensii private obligatorii, însă puțini știu exact unde ajung banii lor și ce sumă au acumulat de-a lungul anilor în contul de pensie Pilon II.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Teoria care zguduie istoria României: «Româna nu vine din latină!» Declarațiile incendiare are fostului director ARO, Mărțișor Ciobanu
În județul Argeș, aproximativ 152.000 de persoane au contribuit, în timp, la un fond de pensii administrat privat, însă mulți dintre participanți nu cunosc nici în prezent administratorul fondului la care au fost repartizați sau modalitatea prin care își pot verifica situația contului personal.
CITEȘTE ȘI. Ce s-a ascuns ani întregi în fosta clădire a Poliției din Câmpulung Muscel? Vizitatorii au rămas fără cuvinte
Sistemul de pensii private Pilon II a devenit operațional în România în anul 2008 și funcționează în baza Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Participarea a fost obligatorie pentru persoanele angajate cu vârsta de până la 35 de ani și opțională pentru cei cu vârste între 35 și 45 de ani.
CITEȘTE ȘI. Trafic blocat în zona Drăghici: Un tronson de drum a fost închis complet din cauza degradării accentuate
În numeroase situații, repartizarea participanților către fondurile de pensii s-a realizat automat, în lipsa unei alegeri exprese făcute de angajat. Din acest motiv, mulți contribuabili nu știu nici astăzi la ce fond sunt înscriși sau ce economii au acumulat în contul personal.
Pentru a veni în sprijinul participanților, Autoritatea de Supraveghere Financiară pune la dispoziție o aplicație online oficială prin care fiecare persoană poate verifica rapid fondul de pensii private Pilon II la care este înregistrată. Verificarea se face simplu, prin introducerea numelui și a CNP-ului.
Platforma oficială poate fi accesată aici: verificare fond pensii Pilon II ASF.
Specialiștii recomandă verificarea periodică a situației contului de pensie privată, considerând că informarea constantă reprezintă un pas important pentru siguranța financiară pe termen lung.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




