24 C
Campulung Muscel
duminică, 27 iulie, 2025

Militari răniți în Afganistan!

Alte Știri

Militari răniți în Afganistan la misiunea din timpul nopții la care participau !Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi luni, 6 mai, în jurul orei 2.35, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar.

Pe timpul executării misiunii, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat. Cauzele evenimentului sunt în curs de cercetare de către o comisie constituită la nivelul unităţii, transmite Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat remis MEDIAFAX:

Celor doi militari, caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu, li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Starea lor de sănătate este stabilă, caporalul Bogatu fiind deja externat şi s-a întors în campul românesc, unde rămâne sub supravegherea echipei medicale a detaşamentului, transmite sursa citată.

Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie