3.5 C
Campulung Muscel
duminică, 26 ianuarie, 2025

Mircea Diaconu îşi face campanie cu ARO 10 ,,produs” la Câmpulung!

Alte Știri

După ce a fost ales senator din partea PNL, pe colegiul Câmpulung – Curtea de Argeş, în anul 2010, Mircea Diaconu a devenit proprietarului unui ARO 10, de culoare galbenă. Gurile rele spun că, foşti colegi din politică, i-ar fi favorizat lui Mircea Diaconu cumpărarea autoturismului, costurile tranzacţiei fiind mai mari, decât valoarea maşinii, la acea vreme. Încet, încet, cu sprijinul service-urilor din Câmpulung, Mircea Diaconu şi-a pus maşina pe picioare, îmbunătăţindu-i toată partea mecanică, cu piese noi, iar acum îşi foloseşte maşina în campania electorală, pentru alegerile europarlamentare, prin ţară. Rămâne de văzut, dacă va ajunge şi în judeţul Argeş, şi ce foşti colegi liberali i se vor alătura în campania electorală. Nu este exclus ca mesajul campaniei în Argeş, să îl repete, pe cel de pe vremea când era senator, cum că lucrează la fabricarea la nivel local a unui autoturism ce va fi un hibrid, al primei maşini fabricate la ARO, vechiul IMS. Proiectul, la vremea respectivă, potrivit declaraţiilor senatorului Mircea Diaconu, deja exista într-un dosar pe masa unei firme din Câmpulung.

Noul model ARO, pe care Mircea Diaconu spera să-l poată produce la Câmpulung, va purta marca „Muscel” şi va fi varianta modernă a bătrânului IMS. Unica problemă pentru care nu s-a început producţia noului autoturism de teren este aceea a banilor, fiindcă se caută încă un finanţator.

Ultimele Știri

Merită să optezi pentru corectarea presbiopiei cu lentilele de contact?

Prezbiopia este o afecțiune comună care apare odată cu înaintarea în vârstă. Se întâmplă de obicei după 40 de...

Alte știri din aceeași categorie