Momente de groază pe Autostrada A1: doi răniți într-un accident produs între Curtea de Argeș și Pitești

Alte Știri

Momente de groază pe Autostrada A1: doi răniți într-un accident produs între Curtea de Argeș și Pitești.

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri după-amiază pe Autostrada A1, la kilometrul 144, pe sensul de mers Curtea de Argeș – Pitești.

CITEȘTE ȘI. Polițiștii l-au tras pe dreapta și au descoperit imediat problema: dosar penal pentru un șofer din Argeș

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, la intervenție au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

CITEȘTE ȘI. ALERTĂ LA BARAJUL RÂUȘOR! Apel disperat la 112 după dispariția unui tânăr din București: „Nu mai răspunde la telefon!”

Deși inițial s-a anunțat că în eveniment ar fi implicate două vehicule, verificările efectuate la fața locului au arătat că accidentul a implicat un singur autoturism.

În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat, care acuza dureri în zona toracică și abdominală, a fost preluat de echipajul SMURD, iar cea de-a doua victimă a fost transportată de echipajul SAJ.

Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru evitarea producerii unor situații de risc suplimentare.

Cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de către polițiști.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

VIDEO. SCENE DRAMATICE la Judecătorie! Nonagenar prăbușit pe trotuar și tăiat pe față de cioburi! Mobilizare fulger a polițiștilor și SMURD-ului!

VIDEO. SCENE DRAMATICE la Judecătorie! Nonagenar prăbușit pe trotuar și tăiat pe față de cioburi! Mobilizare fulger a polițiștilor...
Mihaela Ivașcu
Mihaela Ivașcu
Ca Editor Senior dedicat actualității și vieții sociale, Mihaela este radarul redacției ZiaruldinMuscel.ro pentru tot ce înseamnă evenimente, lifestyle și peisajul monden local. Mereu conectată la pulsul orașului, ea aduce cititorilor energia cafenelelor, poveștile din spatele cortinei și interviuri efervescente cu oamenii care dau culoare comunității muscelene. Cu o abordare fresh, un stil de scriere relaxat și un ochi format pentru detalii inedite, Mihaela transformă lansările, festivalurile și serile de weekend în reportaje captivante. Dincolo de știrile clasice, scopul ei este să surprindă vibe-ul autentic al Câmpulungului de astăzi, oferind publicului o agendă vie a tot ceea ce merită văzut, trăit și povestit în oraș.

Alte știri din aceeași categorie