16.9 C
Campulung Muscel
duminică, 19 mai, 2024

Noi limite de viteză. Când rămâi fără permisul de conducere, după ce dai în radar!

Alte Știri

Noi limite de viteză. Când rămâi fără permisul de conducere, după ce dai în radar! Legea stabilește limitele de viteză de la care se suspendă permisul de conducere, iar Parlamentul dezbate un nou prag de viteză pe care, dacă l-ai depășit, rămâi pieton timp de 6 luni.

Care sunt limitele de viteză

Limita maximă de viteză pe raza unei localități se menține la 50 km/h, dar sunt și zone unde se poate circula cu până la 80 km/h. Limita de viteză pe drumurile expres este de 120 km/h, iar pe autostrăzi de 130 km/h.

Lista limitelor de viteză:

  • 130 km/h pe autostrăzi,
  • 120 km/h pe drumurile expres,
  • 100 km/h pe drumurile naţionale europene
  • 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B;
  • 80 km/h pe drumurile naţionale europene
  • 50 km/h în localități (dacă Poliția Rutieră permite, limita de viteză în anumite localități poate fi mai mare, până la cel mult 80 km/h pentru vehicule ce pot fi conduse cu permis Categoria A sau B).

Noi limite de viteză. Când rămâi fără permisul de conducere, după ce dai în radar!

Depășirea limitei de viteză se sancționează cu amendă și, în anumite cazuri, cu suspendarea permisului de conducere. Punctul de amendă este 145 de lei, iar pentru depășirea vitezei se aplică sancțiuni cuprinse între 2 și 29 de puncte de amendă.

Sancțiuni aplicate în funcție de viteza cu care ai depășit limita:

  • 10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă (290 lei – 435 de lei) + 2 puncte de penalizare
  • 21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă (580 lei – 725 de lei) + 3 puncte de penalizare
  • 31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă (870 lei – 1.160 de lei) + 4 puncte de penalizare
  • 41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + 6 puncte de penalizare
  • peste 50 km/h : 9 – 20 de puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile […] depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv”, se precizează în Art. 102, lit. a, din Ordonanța 1/2022 a Guvernului, care a modificat anul trecut legislația rutieră.

Așadar, șoferii care vor fi prinși de radar că circulă cu peste 100 km/h într-o localitate unde limita este de 50 km/h, se vor alege cu permisul suspendat pentru o perioadă de 3 luni.

Iar cei care ajung la peste 200 km/h pe autostradă, de exemplu, rămân pietoni timp de cel puțin 4 luni.

Ultimele Știri

Cine sunt șoferii care trebuie să facă ITP-ul de 2 ori pe an! Rămân fără permisul de conducere dacă se opun vehement

Cine sunt șoferii care trebuie să facă ITP-ul de 2 ori pe an! Rămân fără permisul de conducere dacă...

Alte știri din aceeași categorie