Nu e păcăleală, de mâine, 1 aprilie, Adio, maxi-taxi pe străzile din Câmpulung Muscel.
În atenția tuturor cetățenilor care folosesc mijlocul de transport în comun (maxi-taxi)
Vă informăm că mâine, 1 aprilie, serviciul de transport public local nu va fi disponibil. Acesta își va relua activitatea începând cu data de 2 aprilie, în aceleași condiții.
Vă mulțumim pentru înțelegere!, a scris primăria Câmpulung pe pagina de socializare.
Anunț
Începând de ieri, 26 martie, stația de maxi-taxi de la Piața Jurământului (Statuie) a fost relocată pe fostul amplasament de lângă Vila Paul, vizavi de magazinul Altex și Biserica Domnească.
Este doar realitatea administrării orașului de către actuala conducere – o glumă continuă, dar una extrem de proastă, cu efecte directe asupra vieții noastre de zi cu zi.
Să revenim la subiectul transportului public. Pe 31 martie a expirat contractul cu operatorul care a asigurat până acum acest serviciu. În mod normal, Primăria ar fi trebuit să înceapă demersurile pentru o nouă concesiune încă din ianuarie, mai ales că încă din decembrie 2024 era clar că prelungirile succesive ale contractului anterior se situau la limita legalității.

Pentru a „repara” situația, în ședința din 30 martie s-a decis prelungirea contractului cu încă trei luni, tocmai pentru a da timp Primăriei să organizeze o nouă procedură de atribuire.
Ce s-a întâmplat în aceste trei luni? Nimic

Abia, pe 27 martie, consilierii majorității – colegii Elenei Lasconi, au votat hotărârea privind concesionarea transportului public și documentația aferentă.
O licitație publică durează, în cel mai optimist scenariu, cel puțin două săptămâni.
Până atunci? Ne descurcăm cum putem.
Aceasta este, în fapt, esența administrației actuale:

reacții întârziate

lipsă de responsabilitate

zero transparență
Viceprimarul Vlădău a refuzat să spună dacă există măcar o soluție temporară pentru câmpulungenii care se bazează pe transportul public pentru a ajunge la serviciu, la școală sau la medic.
Iar când, într-un final, vom avea un nou contract, vom descoperi ce ne oferă Primăria:

doar două trasee (Grui și Vișoi)

4 lei biletul

duminica fără transport
Asta dacă va exista un operator interesat să preia serviciul de transport public.
1 aprilie vine, așadar, cu o „surpriză” tipică pentru actuala administrație:

lipsă de viziune

lipsă de asumare

mult dispreț față de nevoile reale ale oamenilor, a scris Corina Scarlat pe pagina sa de socializare.