8.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Pentru a șasea oară consecutiv, Sânzienele vor îmbrăca Universitatea din Pitești în ie!

Alte Știri

Departamentul de Limbă, Literatură, Istorie și Arte și Centrul de reușită universitară (CRU) organizează luni, 24 iunie 2019, ora 11.00, în Sala Consiliului de Administrație (Rectorat, parter), a șasea ediție dedicată Zilei Internaționale a Iei.

Ia, simbol al feminităţii universale, a însoţit femeia româncă pe tot parcursul existenţei sale. Ca toate veşmintele tradiţional-ceremoniale, ia constituie o secvenţă a memoriei colective, iar purtarea ei – o manifestare spirituală ce străbate timpul şi prin care se poate redescoperi istoria mitică a unui neam. Ia este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.

Ziua Iei este sărbătorită odată cu Sânzienele şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, în apropierea datei Solstiţiului de Vară în emisfera nordică, ce marchează debutul verii astronomice.

Ziua Internațională a Iei a fost iniţiată de comunitatea La Blouse Roumaine la 7 ianuarie 2013 şi a devenit în scurt timp un eveniment global, sărbătorit pe șase continente, în peste 50 de ţări.

La Universitatea din Pitești, evenimentul își propune recuperarea acestui important reper identitar în spațiul academic românesc.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie