9.4 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Pentru prima dată la Clucereasa! O cruce închinată eroilor cunoscuți și necunoscuți

Alte Știri

Pentru prima dată la Clucereasa! O cruce închinată eroilor cunoscuți și necunoscuți. Sfințirea acestui monument a avut loc  de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în curtea Bisericii “Sfântul Ilie” din cartierul Clucereasa.

Este un monument în formă de cruce, închinat eroilor din oraşul Mioveni, care şi-au dat viaţa pentru ţară. Monumentul din lemn a fost ciolplit de meşterul Ion Rodoş. La eveniment au participat invitați din Republica Moldova, Federația Rusă, Grecia, Franța, parlamentari, consilieri locali și reprezentanți ai administrației locale a orașului Mioveni.

,,Am considerat că în cartierul Clucereasa unde avem un ansamblu bisericesc, era nevoie de un monument al eroilor cunoscuți și necunoscuți, pentru ca și comunitatea de aici, să beneficieze de un simbol unic până acum. Pentru jertfa acestor eroi noi suntem liberi și putem administra această localitatea. Efortul îmi aparține alături de consilierii locali, în urma unui proiect de hotărâre votat în plenul unei ședințe, cu puțin timp în urmă”, a declarat primarul Ion Georgescu.

Ansamblul „Dorulețul” al Centrului Cultural Mioveni a susținut un scurt program de cântece patriotice.
Evenimentul face parte din suita de activități dedicate Centenarului Marii Uniri și Zilei Naționale a României.

 

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie