24 C
Campulung Muscel
duminică, 27 iulie, 2025

Percheziţii domiciliare la Mălureni şi Miceşti!

Alte Știri

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti şi luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Piteşti, au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza comunelor Mălureni şi Miceşti pentru probarea activităţii infracţionale într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Cu ocazia percheziţiilor, la domiciliile lui G.C., de 41 de ani, T.I., de 56 de ani,  T.I., de 25 de ani, toţi din comuna Mălureni şi T.M.M., de 34 de ani, din comuna Miceşti a fost identificată cantitatea totală de 11,2 m.c. material lemnos, deţinută ilicit.

Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional conform Legii 171/2010 cu amenzi în valoare totală de 8000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Piteşti

De asemenea, la două dintre domiciliile percheziţionate au fost identificate şi controlate două magazine cu profil de activitate comerţ cu amănuntul.

În urma controalelor poliţiştii au identificat mai multe produse alimentare şi nealimentare expuse spre vânzare fără documente legale de provenienţă sau fără a avea afişat preţul de vânzare.

Poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale conform Legii 12/1990 în valoare totală de 7000 de lei, a fost confiscată suma de 954 de lei şi bunuri în valoare totală de 2350 de lei.

 

]]>

Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie