2.8 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 7 decembrie, 2024

Percheziţii în Argeş la depozite de medicamente!

Alte Știri
64 de percheziţii au avut loc azi dimineaţă la tot atâtea domicilii şi firme ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Acţiunea poliţiştilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a vizat destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea infracţiunilor în domeniul comercializării de medicamente. La percheziţii au participat aproape 200 de poliţişti din Bucureşti, Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt, coordonaţi de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Au fost verificate 20 de depozite controlate de firme care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor. Anchetatorii susţin că, în 2013 şi 2014, acestea ar fi creat circuite fictive pentru introducerea pe piaţă a unor medicamente cu valoare mare, utilizate în tratamentele unor boli grave precum cancer, hepatită, diabet, procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară. De asemenea, ar fi fost fost transferate aproximativ 5 milioane de euro, iar banii au fost reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte de împrumut fictive. Prin acest mecanism, atât în circuitul legal din România cât şi în alte state comunitare, ar fi fost introduse inclusiv medicamente falsificate din categoria celor comercializate de reprezentanţii firmelor implicate. În urma acţinii 10 persoane au fost duse la audieri. Prejudiciul a fost stabilit la peste 3 milioane de euro.
Ultimele Știri

Unde poți găsi în Câmpulung Muscel, plăcintă crocantă cu vișine ca la McDonald’s

Unde poți găsi în Câmpulung Muscel, plăcintă crocantă cu vișine ca la McDonald's. Un desert fierbinte şi deosebit cu...

Alte știri din aceeași categorie