Pericol în trafic. Accident rutier cu 5 mașini implicate. Conducătorii auto nu mai respectă nicio regulă! În această după-amiază, pe strada Negru Vodă din municipiul Pitești, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bascov, conducător al unui autoturism, ar fi lovit din spate un alt autoturism. Acesta la rândul său a fost proiectat într-un al treilea autoturism, aflat pe aceeași bandă.
CITEȘTE ȘI. Zero Corupție noul mesaj lansat de ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție
Ca urmare a impactului inițial, autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani, din Bascov, a pătruns pe contrasens. Aici a provocat o coliziune, în lanț cu alte doua autoturisme.
În urma accidentului, conducătorii autoturismelor implicate au fost identificați ca fiind patru bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 52 de ani și o femeie 55 de ani.
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost reţinut la Istanbul. El a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare
Două persoane, respectiv conducătoarea unuia dintre autoturisme, și un pasager în vârstă de 80 de ani, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Testările cu aparatul etilotest efectuate, au indicat rezultate negative.
Doi îndrăgostiți au vândut ilegal două BMW-uri închiriate de la o firmă! Au scăpat basma curată printr-o „portiță” legislativă
Evenimentul rutier a fost documentat de polițiștii Biroului Rutier Pitești, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.