3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Peste 2 milioane de euro vin în Argeș pentru un monument istoric

Alte Știri

A fost publicat anunțul de licitație pentru proiectul de reparații, reabilitare și restaurare a Gării Regale din #Curtea_de_Argeș (proiectare și execuție)!

Valoarea totală estimată a contractului este de 10.590.404 de lei, echivalentul a peste 2,1 milioane de euro.

Lucrările propuse vor ține cont de concluziile studiilor și expertizelor de specialitate și se vor încadra în lucrări de reparații și consolidare structură de rezistență, restaurare finisaje și componente artistice din lemn, piatră, ceramică, metal, înlocuirea învelitorii, astereală și a sistemului de colectare ape pluviale (jgheaburi și burlane), reparații locale și biocidare la șarpantă, înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare – instalații ce țin de funcționarea clădirii în regimul unei clădiri administrative în general și nu se referă la instalațiile speciale în plus care țin de funcționarea clădirii ca unitate de cale ferată.
Lucrările ce se vor executa vor ține cont de caracterul de monument istoric al clădirii, ceea ce impune ca ele să se realizeze cu materiale și tehnici specifice, compatibile cu cele originale ale clădirii și numai cu Avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale.
#Gara a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898, când a avut loc şi punerea în circulaţie a căii ferate Piteşti – Curtea de Argeş. Cu excepţia lui Carol al II-lea, al cărui sicriu a fost adus aici în februarie 2003 cu un vehicul militar, toţi #regii înmormântaţi la Mănăstirea Curtea de Argeş au fost aduşi aici pe calea ferată.
Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie