6.9 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Peste 20.000 de litri de dezinfectanți au împărțiți prin unitățile de învățământ din Câmpulung

Alte Știri
Peste 20.000 de litri de dezinfectanți au împărțiți prin unitățile de învățământ din Câmpulung. Toate cele paisprezece instituții din orașul de la poalele Mateiașului au primit dezinfectanți de mâini (4.460 litri) și pentru suprafețe (16.390 litri). Totul din bani europeni.
Mai exact, este vorba despre proiectul de 1.218.541 lei, pe care l-am depus la începutul mandatului, “Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Câmpulung, județul Argeș, în vederea gestionării crizei SARS-CoV-2”.
Urmează să distribuim măști și nebulizatoare pentru dezinfecția aerului.
Chiar dacă nu mai suntem în plină pandemie, toate acestea sunt necesare pentru a preveni o mulțime de viroze, boli infecțioase.
Practic, în toate școlile, copiii vor respira aer curat și vor învăța în săli de clasă curate și dezinfectate. Tot prin fonduri europene vom dota toate școlile cu mobilier de ultimă generație. Copiii merită tot ce e mai bun, a scris primarul Elena Lasconi pe pagina sa de socializare.
Ultimele Știri

Schimbare majoră dacă ai contract cu ENEL, Hidroelectrica sau E.ON

Schimbare majoră dacă ai contract cu ENEL, Hidroelectrica sau E.ON. Ministerul Energiei a propus o ordonanță care ar reglementa...

Alte știri din aceeași categorie