9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

PMP „solicită mobilizarea Armatei Române pentru a veni în sprijinul efectivelor de Poliţie şi Poliţie Locală”

Alte Știri

Printr-o scrisoare adresată prim-ministrului Ludovic Orban, Partidul Mişcarea Populară „solicită mobilizarea Armatei Române pentru a veni în sprijinul efectivelor de Poliţie şi Poliţie Locală care se ocupă de implementarea măsurilor prevăzute în cele două ordonanţe militare deja emise”.

Având în vedere creşterea considerabilă a numărului de cazuri de bolnavi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 (576 conform ultimelor raportăril oficiale), luând în considerare măsurile instituite prin Ordonanţele militare 1 şi 2 emise în urma decretării Stării de Urgenţă şi ţinând cont de multiplele informaţii publice referitoare la nerespectarea izolării la domiciliu sau a carantinei de către persoane posibil infectate cu coronavirus, PMP consideră că prezenţa efectivelor militare ar putea fi decisivă pentru capacitatea statului de a asigura respectarea măsurilor restrictive instituite. Mobilizarea Armatei se impune mai ales „în mediul rural, acolo unde este evident că numărul poliţiştilor este extrem de redus şi nu se respectă măsurile de izolare şi carantină”.

„Armata Română numără în jur de 60.000 de militari profesionişti, foarte bine antrenaţi, care pot contribui la ordinea publică şi respectarea obligaţiilor impuse de ordonanțele militare amintite. Este momentul ca factorii de decizie din România să ia măsuri tranşante, pentru se evita situaţii precum a Italiei sau a Spaniei. Este clar că există un grad redus de cooperare voluntară din partea cetăţenilor şi că este nevoie de o intensitate mai mare a potenţialului coercitiv. De altfel, sunt foarte multe state membre ale Uniunii Europene în care Armata a fost deja mobilizată în efortul de gestionare a crizei”, se mai precizează în scrisoarea semnată de președintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac. În opinia acestuia, „decidenţii statului român sunt obligaţi să acţioneze hotărât, fără să stea cu ochii pe sondaje sau pe reacţia opiniei publice. Lumea întreagă trece printr-o criză fără precedent şi tocmai de aceea se impun măsuri excepţionale”.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie