0.8 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Poliţişti condamnaţi definitiv pentru că au luat mită!

Alte Știri

Poliţişti condamnaţi definitiv pentru că au luat mită!

La data de 21.11.2022, Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile declarate împotriva sentinței pronunțată în prima instanță de Tribunalul Argeș și a condamnat definitiv doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș – Secția nr. 2 Poliție Pitești – Ordine Publică, la data comiterii faptelor, respectiv:

Câte 3 ani cu suspendare

– C.M.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, stabilind termen de supraveghere de 3 ani și prestarea pe o perioadă de 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș sau în cadrul Casei Județene de Pensii Argeș;

– M.E.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, stabilind termen de supraveghere de 3 ani și prestarea pe o perioadă de 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș sau în cadrul Casei Județene de Pensii Argeș.

Au primit bani pentru a nu suspenda permisele de conducere

În fapt, la data de 17.12.2021, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Argeș și Structura centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a celor doi agenți de ordine publică, ambii fiind desemnați ca polițiști rutieri, după ce aceștia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu au primit de la doi conducători auto suma de 1.800 lei, câte 900 de lei de la fiecare, pentru a nu le fi suspendate permisele de conducere, ca urmare a săvârșirii unor contravenții la regimul rutier.

Anterior, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 16.11.2021în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cei doi agenți de poliție au primit de la un martor denunţător suma de 300 de lei, ce nu li se cuvenea, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv în scopul de a nu aplica acestuia sancţiuni contravenţionale corelative contravenţiilor constatate.

Poliţiştii au fost prinşi în flagrant

Urmare a acțiunii de prindere în flagrant și a probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și au fost arestați preventiv de către Curtea de Apel Pitești, iar la data de 07.01.2022, procurorul de caz a întocmit rechizitoriul în cauză.

Lucrătorii S.J.A. Argeș au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Structurii centrale a Direcției Generale Anticorupție, precum și  de cel al conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Activitățile procedurale s-au desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie