S-a deschis Centrul de activități – Cocoon by Convivial
S-a deschis Centrul de activități – Cocoon by Convivial

S-a deschis Centrul de activități – Cocoon by Convivial

S-a deschis Centrul de activități – Cocoon by Convivial din data de 5 mai 2021. Cocoon by Convivial vizează, în primul rând, educația cu blândețe prin activități educative zilnice orientate pe întreaga sferă de dezvoltare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 2,5 și 6 ani.

,,Ne-am format, ne-am documentat și am preluat obiective educaționale atât din sistemul britanic de învățământ cât și din cel finlandez, waldorf și cel tradițional. Astfel, Cocoon by Convivial se asigură că îngerașii dumneavoastră își fac cele mai frumoase amintiri din copilărie. Personal blând, răbdător și bine pregătit; predare bilingvă (română-engleză); cât mai mult timp petrecut în aer liber, în curtea generoasă; materiale didactice diversificate; jucării stimulative; activități senzoriale educative concentrare pe întreaga arie de dezvoltare cognitivă; povești terapeutice care vizează o dezvoltare emoțională armonioasă; mic dejun sănătos, gustos și plin de culoare, supervizat de nutriționist; gustări zilnice: fructe și bastonașe de legume; intervenție logopedică (prin joaca) copiilor care au mici dificultăți în a se exprima; îmbrățișări și multă validare individuală fiecărui pui de om: Programul este de la ora 08:00-12:00, la Convivial, strada Negru Vodă, numărul 266″ se arată în prezentarea Cocoon by Convivial.

About The Author

Related posts