12.2 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

SAFARI de Piteşti la ZOO Trivale

Alte Știri

Boa, Pitoni, Anaconda, Crocodili, Papagali vorbitori din rasele ararauna, jako sau agapornis şi Peşti exotici, toate aceste vieţuitoare sunt atracţia turiştilor

Grădina Zoologică din Pădurea Trivale, localitatea Piteşti ce se întinde pe o suprafaţă de 12 hectare şi-a mărit, de curând, numărul chiriaşilor. De la începutul lunii mai, celor 130 de animale şi păsări care provin din Africa, Australia, America, Siberia sau India, li s-au alăturat şi alte vieţuitoare, la fel de spectaculoase, dar mult mai exotice. Boa, pitoni, anaconda, crocodili, papagali vorbitori din rasele ararauna, jako sau agapornis şi peşti exotici. Aceştia sunt doar o parte dintre noii chiriaşi instalaţi la Grădina Zoo din Pădurea Trivale, pe care atât cei mici cât şi cei mari îi pot admira de acum înainte.

Demarat în anul 2011, proiectul a presupus realizarea unui pavilion nou care să includă acvarii, terarii pentru reptile şi spaţii speciale pentru păsări exotice. Fiecare specie are un habitat special amenajat, în care se păstrează un anumit nivel de temperatură şi umiditate, cât mai apropiat de cel din care provine. În afară de reptile, toate păsări şi chiar crocodilii, au două spaţii, unul în interior şi altul în exterior, unde pot fi urmăriţi şi admiraţi de vizitatori. Nu vă fie frică, spaţiile sunt realizate cu materiale speciale şi sticlă securizată. Conducerea Grădinii Zoologice din Piteşti are în plan, un proiect pe cât de îndrăzneţ pe atât de impresionant şi chiar unic în România.

Este vorba de transformarea unei suprafeţe de mai multe hectare din vecinătatea Grădinii Zoo, într-un spaţiu de Safari. Aici, vizitatorii vor porni într-o aventură sălbatică prin pădure unde vor vedea convieţuind laolaltă elefanţi, zebre, girafe şi rinoceri. Până atunci mai avem de aşteptat, însă argeşenii pot vedea oricând leii, tigri, urşii, lupii, ratonii, cămilele, lamele, cangurii, căprioarele, muflonii, struţii, păunii, gâşte de Nil, pasărea emu, maimuţe şi multe alte animale, în total aproape 140. Chiar dacă numărul acestora a crescut datorită ultimelor investiţii şi achiziţii, preţul biletului rămâne neschimbat, anunţă administraţia.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie