12.2 C
Campulung Muscel
luni, 20 mai, 2024

Salariile primarilor din România vor creşte până la 23.000 de lei brut

Alte Știri

Salariile primarilor din România vor creşte până la 23.000 de lei brut, începând cu 1 iulie, ceea ce înseamnă şi cu mii de lei în plus faţă de cât sunt acum.

Aceste salarii cresc în timp ce România trece deja printr-o criză economică, iar statul a ajuns la împrumuturi mari pentru a susţine toate cheltuielile cu pensii şi salarii.

Deocamdată nu se ştie de ce cresc aceste salarii, mai ales că aleşii din coaliţia de guvernare au încercat să facă această modificare pe şest în Parlamentul României, însă nu le-a ieşit. Proiectul de lege trebuie trecut din nou prin Camera Deputaţilor.

Acum, salariile primarilor sunt calculate în funcţie de salariul minim pe economie, iar acestea au fost plafonate la salariul minim pe economie aflat în plată în 2019, de 2.080 lei.

În prezent, aleşii vor ca plafonarea să se facă la salariul minim pe economie aflat în plată în 2021, adică 2.300 de lei. Continuarea o găsiți AICI.

Ultimele Știri

VIDEO. JUGUR e Acasă. Este locul sufletului meu. De aici fluierul a ajuns vedetă la muzeul Brukenthal

VIDEO. JUGUR e Acasă. Este locul sufletului meu. De aici fluierul a ajuns vedetă la muzeul Brukenthal. Autoritățile locale...

Alte știri din aceeași categorie