Școala Bălilești, pe podium la Concursul Național de Istorie „Memoria Holocaustului”

Alte Știri
Școala Gimnazială Bălilești a participat și anul acesta la faza județeană a Concursului Național de Istorie „Memoria Holocaustului”, înscris în Calendarul competițiilor naționale organizate de Ministerul Educației.
Concursul, organizat de Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” Pitești pe 28 mai 2022, a constat în două probe: teoretică, în cadrul căreia au fost testate cunoştinţele elevilor despre holocaust şi practică, în cadrul căreia elevii au realizat o planşă având ca temă un aspect specific holocaustului. Școala Bălilești a fost reprezentată în concurs de 5 elevi, toți obținând rezultate foarte bune:
– PETRESCU ANA-MARIA – PREMIUL al II-lea (97p)
– DELEANU ANASTASIA – PREMIUL al III-lea (92p)
– CERCEL MIHAI – MENȚIUNE (90p)
– PARASCHIVESCU DAVID – MENȚIUNE (86p)
– BICEAN IZABELA – MENȚIUNE (80p)
Concursul le-a oferit elevilor din clasa a VII-a ocazia de a valorifica, la nivel de performanță școlară, cunoștințele și competențele acumulate în lecțiile de istorie.
Efortul depus în pregătirea suplimentară pentru acest concurs este răsplătit de experiența acumulată și satisfacția oferită de rezultatele foarte bune obținute.
Felicitări!
Ultimele Știri

Cum se refac pădurile din Munții Făgăraș? 31 de oameni au muncit aproape o lună în două șantiere de reconstrucție ecologică

Refacerea unei păduri este un proces de durată, care necesită muncă susținută și grijă pentru fiecare puiet. CITEȘTE ȘI. România,...

Alte știri din aceeași categorie