10.2 C
Campulung Muscel
miercuri, 1 mai, 2024

Scrisoarea către musceleni şi argeşeni a preşedintelui PSD Argeş, Şerban Valeca

Alte Știri

Preşedintele Partidului Social Democrat Argeş, Şerban Valeca, a transmis un mesaj către musceleni şi argeşeni prin care le transmite alegătorilor că la alegerile din 5 iunie 2016 partidul vine cu oameni pregătiţi, respectaţi de comunitate, serioşi. Mai mult decât atât, acesta a declarat că a înţeles mesajul legat de reînnoirea clasei politice, motiv pentru care din cele 43 de nume aflate pe lista Consiliul Județean Argeş, 31 sunt nume noi. De asemenea, în cele 102 localități ale județului Argeș, PSD are 43 de candidați noi atât la nivel de comună, oraș, dar mai ales la nivelul municipiului Pitești. Iată scrisoarea adresată locuitorilor judeţului, din partea preşedintelui PSD Argeş Şerban Valeca:

Dragi argeșeni,

Încep prin a vă mulțumi, așa cum am făcut-o și în întâlnirile cu o mare parte dintre dumneavoastră și am să o fac mereu, pentru faptul că sunteți alături de Partidul Social Democrat Argeș. Acest lucru l-ați demonstrat de fiecare dată la alegeri, când, prin votul dumneavoastră, ne-ați desemnat pe noi să fim cei care să pună în aplicare proiectele și obiectivele stabilite împreună pentru acest județ.
Cum pe 5 iunie vom avea alegeri pentru Consiliul Județean Argeș, Primării și Consiliile Locale aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre candidații noștri.
Partidul Social Democrat Argeș vine în fața dumneavoastră cu oameni noi, bine pregătiți și respectați de comunitate, dar și cu oameni care până acum au demonstrat că pot să muncească cu seriozitate pentru județul Argeș. Noi am înțeles mesajul dumneavoastră legat de reînnoirea clasei politice. Din cele 43 de nume aflate pe lista Consiliul Județean, 31 sunt nume noi. Cu toții sunt persoane care au demonstrat în carieră, oameni de succes în domeniul lor de activitate, dar și tineri de perspectivă.
Și în ceea ce privește candidații la funcția de primar în cele 102 localități ale județului Argeș, venim cu 43 de candidați noi atât la nivel de comună, oraș, dar mai ales la nivelul municipiului Pitești. În același timp PSD Argeș are primari care au fost investiți cu încrederea oamenilor din comunitățile lor și i-au ales de 2, 3, 4, 5 sau chiar 6 ori. Acești primari sunt cei care au fost mereu alături de oameni și care au reușit să ridice gradul de dezvoltare al localității.
Noi nu am pus pe lista pentru Consiliul Județean Argeș parlamentari care după alegerile din 5 iunie (după ce vor pierde alegerile) să plece la București păcălind astfel electoratul. Noi nu venim cu persoane care să vizeze, în același timp, funcția de primar și pe cea de președinte la Consiliul Județean.
Noi venim cu o echipă bine sudată care va munci cu devotament, perseverență și implicare pentru înfăptuirea proiectelor pe care ni le-am asumat.
Din aceste motive vă cerem din nou votul. O facem cu încrederea și cu forța date de faptul că noi am făcut cu adevărat ceva pentru județ, că noi am demonstrat că ne pasă de oameni. Județul Argeș se află în primele județe ale țării ca putere economică.
Mai bine de trei ani, guvernarea PSD a reparat ororile făcute de PDL, ascuns acum sub umbrela PNL sau a altor partide. PSD reîntregit salariile și pensiile, a redeschis spitale, a dat în avans subvenția în agricultură, a finalizat mii de proiecte blocate de PDL și am adus țara pe creștere economică. PSD a arătat că este singurul partid care are soluții reale pentru dezvoltarea României și că este aproape de oameni.

Cu stimă, Președinte PSD Argeș,
Senator Șerban Valeca

Ultimele Știri

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă. Rețeta are succes în fiecare an. A...

Alte știri din aceeași categorie