Seminar cu tema “NU abuzului – DA drepturilor copilului” în Argeș

Seminar cu tema “NU abuzului – DA drepturilor copilului” în Argeș

Seminar cu tema “NU abuzului – DA drepturilor copilului” în Argeș! Marţi, 20 noiembrie 2018, începând cu orele 09.30, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Argeş, va avea loc seminarul cu tema “NU abuzului – DA drepturilor copilului”, editia a IX-a, eveniment prilejuit de marcarea zilelor de 19 noiembrie – Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor şi 20 noiembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Evenimentul este organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în parteneriat cu Asociaţia “Sf. Spiridon şi Irina”.

Având în vedere rolul D.G.A.S.P.C. Argeș de coordonare şi sprijinire a activității autorităţilor administraţiei publice locale din judeţ în domeniul asistenţei sociale, protecţiei familiei şi a drepturilor copilului, a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, prevenirii şi combaterii violenţei domestice etc., cu același prilej, va avea loc și întâlnirea semestrială cu asistenții sociali/persoanele cu atribuții de asistență socială din cadrul primăriilor din județ.

Scopul evenimentului este de a promova importanţa familiei pentru dezvoltarea bio-psiho-socială a copilului, precum şi de a implica activ instituţiile publice, autorităţile administraţiei publice, societatea civilă, mass-media etc., în asigurarea protecţiei şi promovării drepturilor copilului, inclusiv în prevenirea şi combaterea violenţelor de orice fel îndreptate împotriva copilului şi a violenţei în familie, în contextul noilor reglementări legale în materie.

Evenimentul are un caracter formativ – informativ a specialiştilor cu atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, a prevenirii şi combaterii violenţei asupra copilului şi violenţei în familie, cu precădere a asistenţilor sociali/persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul primăriilor şi a unităţilor sanitare din judeţul Argeş, respectiv a  lucrătorilor de poliţie din cadrul unităţilor de poliţie din mediul urban.

De asemenea, vor fi prezentate aspecte privind tendințele în dezvoltarea serviciilor de  asistență socială și protecție a copilului, precum și informații privind implementarea Proiectului “TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor “.

About The Author

Related posts