Un cetăţean român a fost oprit, vineri, de polițiștii de Frontieră de pe aeroportul din Cluj-Napoca, care au găsit asupra sa două permise de conducere false: unul cu însemnele autorităților din Marea Britanie și unul emis pe teritoriul Germaniei. El le-a declarat polițiștilor că le-a cumpărat de pe internet, a transmis Poliția de Frontieră.
Bărbatul de 34 de ani a aterizat, vineri, pe aeroportul Cluj-Napoca după o călătorie din Barcelona. „Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii de frontieră, având suspiciuni cu privire la identitatea persoanei, i-au solicitat bărbatului să prezinte pe lângă paşaport şi alte documente prevăzute cu fotografie”, a transmis Poliția de Frontieră.
Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un permis de conducere cu însemnele Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, document ce conţinea datele sale de identificare şi care, în urma verificărilor, s-a dovedit a fi fals.