15.2 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

Și-a tăiat partenerii de băutură cu un cuțit la bar

Alte Știri

Și-a tăiat partenerii de bâutură cu un cuțit la bar. Cei prezenți în bar au sunat imediat la 112.

Din verificările preliminare s-a stabilit că agresorul, de 64 de ani, cunoscut cu probleme medicale, ar fi agresat, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, doi bărbați, de 69 de ani, respectiv de 50 de ani, în timp ce se aflau într-un bar.

Agresorul ar fi tăiat la nivelul feței pe bărbatul de 69 de ani, respectiv la nivelul urechii pe bărbatul de 50 de ani.

Agresorul a fost prins în apropierea locului unde a avut loc agresiunea, de către un echipaj de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, cel în cauză fiind urmărit de către bărbatul de 50 de ani.

Polițiștii l-au deposedat de cuțit pe cel în cauză, l-au imobilizat și încătușat pe agresor, după care l-au condus la sediul poliției.

Cele două persoane care au suferit leziuni au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spital.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

Ultimele Știri

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor!

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor! Aceștia trebuie...

Alte știri din aceeași categorie