15.1 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Spitalul municipal Câmpulung, în topul celor din România la capitolul instalații sută la sută noi și sigure

Alte Știri

Spitalul municipal Câmpulung, în topul celor din România la capitolul instalații sută la sută noi și sigure. Asta înseamnă siguranță, costuri de întreținere reduse pentru că echipamentele folosite sunt de cea mai bună calitate. Specialiștii spun că cel puțin 20 de ani nu vor exista probleme cu instalațiile electrice, la spitalul municipal Câmpulung.

“Ce e ascuns, ce nu se vede NU aduce voturi. Aduce însă siguranță.
Concret, schimbarea instalației electrice este esențială mai ales când vorbim despre spitale. E o lucrare cu mult deranj, dar care nu se vede la final.
Încă din prima săptămână ca primar am lucrat împreună cu echipa mea pentru a depune un proiect de peste 15 milioane de lei din fonduri europene pentru schimbarea instalației electrice, sisteme de alarmare la incendii și fluide medicale la cele două spitale din Câmpulung.

Spitalul municipal Câmpulung, în topul celor din România la capitolul instalații sută la sută noi și sigure

După trei ani ne putem mândri cu faptul că România are primele două spitale cu instalații electrice noi, sută la sută sigure la Câmpulung Muscel.
Am înlocuit complet instalațiile electrice și am implementat soluții digitale. Adică, toată instalația electrică e monitorizată din computer sau chiar de pe telefonul mobil.
Asta înseamnă siguranță, costuri de întreținere reduse pentru că echipamentele folosite sunt de cea mai bună calitate. Anticipăm că cel puțin 20 de ani nu vom avea probleme cu instalațiile electrice.

Spitalul esre considerat o clădire critică

Ce e în perete, ce e ascuns e mult mai important decât ceea ce e la vedere. Să nu uităm că din perspectiva proiectării, construcției și operării spitalul e a doua cea mai complexă clădire după centrala nucleară. Spitalele, aeroporturile și centrele de date sunt considerate clădiri critice, iar instalațiile electrice sunt esențiale pentru siguranța oamenilor, bunurilor și datelor.
Mai avem multă treabă în zona aceasta de lucrări care nu se văd, dar care sunt esențiale. De exemplu, schimbarea conductelor vechi de apă și canalizare. Așa cred că putem face și reabilitări de străzi de care să nu ne mai atingem 15-20 de ani. Asta cred și la asta lucrez împreună cu colegii mei”, a scris primărița Elena Lasconi pe pagina sa de socializare.
Ultimele Știri

Super oferte la Carrefour în zona Carusel. Produse până la 5 LEI

Super oferte la Carrefour în zona Carusel. Produse până la 5 LEI. Noul hipermarket Carrefour cu numărul 57 din...

Alte știri din aceeași categorie