13.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Ștefan Aprodu, compozitor și solist în concertul Filarmonicii Pitești

Alte Știri

Filarmonica Pitești organizează joi, 17 noiembrie, de la ora 19.00, în sala „Simfonia”, un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, participă câștigătorul locului al doilea al Festivalului Enescu, secțiunea vioară, Ștefan Aprodu.

În program: Ș. Aprodu – Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în mi minor și J. Brahms – Simfonia nr. 1, Op. 68.

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu-Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, al Filarmonicii „George Enescu” din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.
Absolvent al Colegiului de Artă „Dinu Lipatti” din București, Ștefan Aprodu este student în anul I la Hochschule für Musik, Theater und Medien Hannover. Ca violonist, a câștigat peste 70 de premii internaționale și naționale, printre care amintim: Premiul al II – lea la Concursul Internațional „George Enescu”, Premiul I la Concursul Internațional „Vasco Abadjiev”, Marele Trofeu la Concursul Internațional „Lira de Aur”, Premiul al III – lea la Concursul Internațional „Grumiaux”, Premiul I la Concursul Internațional „Remember Enescu”, Concursul Internațional de Muzică „The Muse”. A cântat cu Orchestra Simfonică București, Takasaki Junior Orchestra, Orchestra Filarmonicii Brașov, Orchestra Junior, Camerata Regală, Orchestra Filarmonicii Satu Mare, Deutsches Juristen Orchester. Tânărul solist (19 ani) este și un compozitor promițător, absolvind și cursurile online de compoziție la Dondolo Russo Private Musikkhogskole. Este în premieră la Filarmonica Pitești.
Biletele pot fi procurate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.
Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie