Pe data de 11 decembrie, românii sunt aşteptaţi la urne să îşi exprime opţiunea pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi mâine la urne să îşi aleagă senatorii şi deputaţii. După doisprezce ani vom vota...
Reporterii Ziarului din Muscel au urmărit zi de zi cum s-a desfășurat campania pentru alegerile parlamentare în Argeș. Cum semnalul este dat cetățenilor de la București în funcție de acțiunile liderilor politice, campania a fost una pașnică, putem spune...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a luat toate măsurile, din competenţă, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie.
Poliţiştii argeşeni vor acţiona...
Peste 580 pompieri sunt la datorie pentru desfășurarea în condiții de siguranță a procesului electoral.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș au efectuat, în această perioadă, acțiuni preventive care să contribuie la consolidarea climatului de siguranță a cetățenilor, respectiv buna...
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut sâmbătă, 10 decembrie a.c., o declarație de presă referitoare la misiunile structurilor MAI în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie...
În oraşul Mioveni se fac pregătiri pentru alegerile parlamentare programate în data de 11 decembrie 2016.
Cei interesați pot consulta site-ul instituţiei www.primariamioveni.ro, secţiunea Biroul Electoral Orăşenesc – Alegeri Electorale 11.12.2016, pentru a verifica secţiile de votare la care sunt...
În decursul acestei săptămâni vor fi tipărite aproximativ 600.000 de buletine de vot atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților.
Buletinul de vot va avea 16 pagini pentru Camera Deputaților și 8 pagini pentru Senat. Au fost depuse la Camera Deputaților liste...
S-a născut în Stâlpeni în urmă cu 57 de ani, iar cei șapte ani de acasă și i-a însușit tot pe meleagurile muscelene. Cristian Diaconescu se întoarce acasă unde candidează pe listele pentru alegerile parlamentare din partea PMP.
Cristian Diaconescu...
Pentru a se elimina suspiciunile de fraudă la alegri, s-au luat în calcul fel de fel de soluţii, care mai de care mai elaborate, iar ultima se pare că este cea care asigură securitatea şi legalitatea totală în cadrul...
Este oficial! Liberalii au transmis lista cu cei care vor candida la alegerile parlamentare, aprobată de Bucureşti, lista cu numele celor care vor apărea pe buletinele de vot la alegerile din 11 decembrie 2016.
În ședința Biroului Politic Național al...