Dascăl pentru cei 150 de cursanţi este Xu Ke, o tânără de 24 de ani, care a venit de câteva luni din China, special pentru a preda la Piteşti.
Peste 300 de surzi, figurează în evidenţe la nivelul judeţului Argeş. Această minoritate, în faţa auzitorilor este discriminată de cele mai multe ori, atunci când apelează la serviciile cetăţenilor sau ale unei instituţii. La nivelul judeţului Argeş, prin binecuvântarea Î.P.S Calinic, din anul 1996 biserica Mavrodolu, din Piteşti este singura instituţie bisericească care le întinde o mână de ajutor, şi încearcă să îi integreze în cadrul societăţii ca pe nişte persoane cu multe capacităţi date de Divinitate, nu cu handicap aşa cum sunt trataţi permanent, de cei mai superficiali în gândire.


