11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Top 6 știri de bine din anul 2022. Din păcate sunt cel mai puțin citite!

Alte Știri

Anul 2022, anul marcat de războiul pornit de Rusia în Ucraina pe 24 februarie. Dacă 2020 și 2021 au fost anii pandemiei de coronavirus, 2022 a fost o provocare din punct de vedere geografic și politic, o provocare agresivă inițiată de Rusia care a ajuns în ziua 308. Însă dincolo de criza sanitară – care nu s-a sfârșit, criza politică ce a generat și o criză energetică la nivel global, de-a lungul anului am avut parte și de vești și știri bune. France24 a realizat un top al știrilor de bine din anul 2022.

1 – Speranțe pentru tratarea bolii Alzheimer, a bolii somnului și HIV/SIDA

Rezultatele unui studiu clinic la scară largă, publicate în New England Journal of Medicine la sfârșitul lunii noiembrie, au fost considerate un progres în cercetarea bolii Alzheimer.

S-a constatat că un medicament numit Lecanemab a încetinit declinul cognitiv al pacienților cu 27%. Din nefericire, Lecanemab provoacă și efecte secundare, unele dintre ele grave, așa că sunt necesare studii clinice mai ample pentru a fi siguri că beneficiile tratamentului depășesc riscurile. Peste 55 de milioane de persoane suferă de demență în întreaga lume, boala Alzheimer fiind cea mai frecventă formă.

Pe de altă parte, un medicament cunoscut sub numele de Acoziborol ar putea contribui la eradicarea bolii somnului până în 2030, potrivit datelor publicate în revista medicală The Lancet.

Această boală parazitară, transmisă de musca Tsetse, amenință cel puțin 60 de milioane de persoane din 36 de țări africane și este fatală dacă nu este tratată. Până în prezent, toate tratamentele existente pentru boala somnului necesitau spitalizare. Însă Acoziborolul, dezvoltat în colaborare cu gigantul farmaceutic francez Sanofi, poate fi administrat sub formă de tablete, ceea ce face mult mai ușoară distribuirea lui.

O altă veste bună din lumea medicală spune că oamenii de știință au anunțat în februarie că o a treia persoană – prima femeie – a fost vindecată de HIV, datorită unui tratament inovator care constă în transplantul de celule stem din sângele cordonului ombilical.

Nu în ultimul rând, există speranța că vaccinurile cu ARNm, dezvoltate inițial împotriva Covid-19, ar putea fi instrumente în lupta împotriva cancerului. O echipă de cercetători americani a anunțat în august că a dezvoltat un vaccin împotriva cancerului cu rezultate foarte bune pe șoareci.

Sursa foto: Shutterstock

2 – Eforturile pentru combaterea defrișărilor se intensifică

Anul acesta a adus, de asemenea, vești liniștitoare în ceea ce privește protecția pădurilor, considerată esențială pentru combaterea schimbărilor climatice. Printre acestea s-a numărat revenirea la putere a lui Luiz Inacio Lula da Silva în Brazilia – președintele ales de stânga a promis deja să oprească defrișările din pădurea amazoniană, care au crescut puternic sub conducerea predecesorului său Jair Bolsonaro.

În timpul discursului său din 16 noiembrie de la conferința privind clima COP27 de la Sharm el-Sheikh, Egipt, Lula a declarat „Nu există securitate climatică pentru lume fără o Amazonie protejată. Vom face tot ce este necesar pentru a avea zero defrișări și degradarea biomurilor noastre”.

Între timp, legislatorii și statele membre ale UE au ajuns la un acord istoric pe 6 decembrie pentru a interzice importul în blocul comunitar a mai multor produse considerate „principalele motoare ale defrișărilor”.

Printre acestea se numără uleiul de palmier, carnea de vită, soia, cafeaua și cacao produse pe terenuri care au fost despădurite după 31 decembrie 2020. Consiliul European și Parlamentul European nu au adoptat încă în mod oficial legislația, dar se așteaptă să facă acest lucru.

Sursa foto: Shutterstock

3 – Victorii pentru drepturile LGBT în întreaga lume

În cadrul unui referendum istoric, cubanezii au votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea legislației care permite cuplurilor de același sex să se căsătorească și să adopte. Aproximativ 67% dintre alegători au sprijinit modificările la 25 septembrie, făcând din Cuba prima țară comunistă din lume care a legalizat căsătoria și adopția de către homosexuali două zile mai târziu.

Capitala japoneză Tokyo a început să implementeze un sistem de certificate de parteneriat, care permite cuplurilor de același sex să fie tratate precum cuplurile căsătorite în ceea ce privește locuințele, medicamentele și ajutoarele sociale. Continuarea o găsiți AICI.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie