24 C
Campulung Muscel
duminică, 27 iulie, 2025

Traficanţi de minori reţinuţi de procurorii DIICOT!

Alte Știri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză s-a reținut faptul că, la data de 07.10.2020, cei doi inculpați au transportat cu autoturismul o persoană vătămată minoră într-o locație aflată pe DN 71 Târgoviște – București, în vederea exploatării acesteia prin practicarea prostituției stradale.


Minora a fost depistată de către lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, iar în imediata apropiere, la o distanță de 100-200 metri, i-au identificat pe cei doi inculpați care o monitorizau din interiorul unui autoturism.


În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că, în perioada august 2020 – octombrie 2020, unul dintre inculpați a racolat persoana vătămată minoră prin metoda “loverboy”, iar mai apoi, împreună cu celălalt inculpat, a transportat-o în diverse locuri din preajma municipiului Târgoviște, în vederea exploatării acesteia prin practicarea prostituției stradale, însușindu-și sumele de bani obținute din această activitate (aproximativ 7000 lei).


În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Dâmbovița.

Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie