Un hoț a plecat cu o valiză de bani de la păcănele după ce a amenințat-o cu moartea pe angajată. Jaful a fost comis spre dimineață, în jurul orei 5.00. Înainte cu trei zile individul a mai avut o tentativă dar a renunțat, de teamă, înainte să își ducă la îndeplinire planul.
CITEȘTE ȘI. Percheziții în Argeș. Tinerii s-au postat pe TIKTOK cu câini periculoși, până au intrat în forță mascații peste ei
Marți 4 martie, în jurul orei 5 dimineață, tânărul s-a dus în sala de jocuri mecanice având gluga de la vestă trasă peste față și gulerul la hanorac ridicat, cu fața parțial acoperită, în încercarea de a nu fi recunoscut. I-a cerut banii operatoarei și a amenințat-o cu moartea. Angajata s-a speriat foarte tare și pentru puțin timp s-a blocat. Iar individul a profitat de moment, a luat teancurile de bani și a plecat.
CITEȘTE ȘI. Alertă meteo. Vântul va sufla cu atât de multă putere de ne ridică de la sol. Mai ceva decât viteza unui bolid cu mulți cai putere!
”În ziua de 12 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Un hoț a plecat cu o valiză de bani de la păcănele după ce a amenințat-o cu moartea pe angajată
Polițiștii au fost sesizați în ziua de 04 martie ac, despre faptul că, un individ necunoscut, parțial mascat ar fi pătruns într-o sală de jocuri tip slot machine. Aceasta este situată pe bulevardul I.C. Brătianu, din Pitești, unde ar fi amenințat cu moartea o angajată, sustrăgând astfel suma de 45.000 de lei.
CITEȘTE ȘI. Cel mai mare campus din România e în Argeș. Acum, caută copii foarte buni de la țară, pentru a-i face oameni mari
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana în cauză, ca fiind un tânăr de 19 de ani, din Pitești.”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Autorul tâlhăriei este un piteștean dependent de jocuri de noroc. Acesta abia a terminat liceul și nu are un loc de muncă. Părinții sunt foarte afectați de dependența fiului care a sustras deseori bunuri din casă, pe care le-a vândut. Asta ca să facă rost de bani pentru a juca. De altfel, în câteva zile de la comiterea tâlhăriei, autorul a pierdut la jocuri de noroc toți banii furați.
CITEȘTE ȘI. DEZVĂLUIRI. Cum i s-a falsificat semnătura viceprimarului Alin Vlădău, în ajunul Anului Nou, pentru ca A.N.I să pună tunurile pe Elena Lasconi
”În dimineața zilei de 12 martie a.c. polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința tânărului, fiind identificate și ridicate înscrisuri și obiecte vestimentare utile cauzei.
În urma punerii în aplicare a mandatului de aducere și administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
CITEȘTE ȘI. Carosierul ROMTURINGIA care schimbă chiar total LOOK-ul mașinilor face angajări
Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Specliale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
sursa – curier.ro
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.