10.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

Un liceu din Mioveni premiat la Olimpiadele K!

Alte Știri
Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” din Mioveni a câştigat un premiu în valoare de 2000 euro în urma participării la programul Olimpiadele K.
Banii vor fi folosiţi pentru investiţii în folosul şcolii.
Anul trecut, Olimpiadele K au provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara să iniţieze şi să implementeze proiecte de educaţie alternativă într-un cadru relaxat, condimentat cu distracţie şi joacă.
Şcolile au fost invitate să formeze echipe de elevi şi profesori, să se înscrie pe platforma online www.olimpiadelek.ro, iar apoi să desfăşoare diferite activităţi creative cu impact educational.
Școli din toată ţara au răspuns invitaţiei organizatorilor, surprinzându-i plăcut prin activităţi inedite de antreprenoriat, proiecte inovatoare, competiţii sportive incitante, prezentări de eco-modă, spectacole, expoziţii şi alte super-iniţiative.
Până la acest moment, 1.322 grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi licee din toată ţara s-au mobilizat cu entuziasm şi au desfăşurat în total 45.273 activităţi educaţionale din cele patru domenii propuse: mediu (ecologizare, plantare, reciclare etc.), sport și sănătate (competiții sportive, gustări sănătoase, cumpărături inteligente etc.), creativitate și tradiții (expoziții interne, teatru, dans, design, creații literare etc.), ştiință, cultură și educație (vizite culturale sau informative, invenții, prim-ajutor etc.).
Pentru fiecare activitate organizată, dovedită prin fotografii şi clipuri urcate pe platformă, şcolile au primit un număr de puncte.
 La trei luni de când programul Olimpiadele K a luat startul a fost realizat şi un clasament intermediar, iar cele mai active instituţii de învăţământ participante până acum la competiţie au fost răsplătite. Printre acestea se numără şi Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu”Mioveni.
Programul, aflat la prima ediţie, se adresează tuturor instituțiilor de învățământ public din România: grădinițe, școli elementare, gimnaziale sau licee.
Proiectul “Olimpiadele K” este sponsorizat de către Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării.
Ultimele Știri

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel. Vorbim aici de o părticică...

Alte știri din aceeași categorie