5.7 C
Campulung Muscel
joi, 18 aprilie, 2024

“Un mărţişor din inimă”

Alte Știri

Începutul de primăvară 2015 a fost sărbătorit la  Școala Gimnazială ,,George Topârceanu” Mioveni prin Proiectul umanitar ,,Un mărțișor din inimă”, aflat la a VI-a ediție. Acțiunea s-a derulat în parteneriat cu Grădinița ,,Campionii” și a avut ca obiectiv principal strângerea de fonduri obținute din vânzarea mărțișoarelor și felicitărilor confecționate de elevi și preșcolari, în vederea ajutorării copiilor cu dizabilități de la Centrul de zi ,,Paraschiva”, din localitatea Retevoiești – Argeș. În perioada 15-24 februarie 2015, copiii au lucrat mărțișoare și felicitări din materiale diverse, sub îndrumarea cadrelor didactice, iar lucrările realizate au fost  expuse spre vânzare în incinta școlii, în ziua de vineri, 27 februarie. Acțiunea s-a bucurat de o apreciere considerabilă în rândul elevilor și părinților acestora, fiind lăudat atât scopul proiectului cât și implicarea directă a copiilor în activități de voluntariat pentru semenii lor. Suma încasată va fi folosită în vederea achiziționării unor materiale de strictă necesitate pentru cei 35 de copii cu nevoi speciale de la Centrul ,,Paraschiva”. Aceștia au primit și daruri de Crăciun din partea elevilor școlii, în cadrul Proiectului ,,Moș Crăciun vine la toți copiii”, în decembrie 2014. În acest mod, cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale ,,George Topârceanu” au demonstrat  încă o dată preocuparea permanentă față de acțiunile caritabile ce vizează îmbunătățirea calității vieții atât a copiilor din comunitatea locală  cât a celor din alte localități, care au nevoie de ajutor. Coordonatorul proiectului a fost profesorul Angela Manole.

 
Ultimele Știri

Lumeee, lumeeeee se deschid porțile unei celebre bănci din România. E valabil pentru sediile din zeci de orașe!

Lumeee, lumeeeee se deschid porțile unei celebre bănci din România. E valabil pentru sediile din zeci de orașe! Banca Națională...

Alte știri din aceeași categorie